Parodontologia este ramura stomatologiei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor gingiilor și țesuturilor de susținere ale dinților.
Gingivita este afecțiunea inițială a parodontiului marginal, cu acțiune doar pe gingie, care se traduce prin inflamație gingivală, sângerări la periaj precum și mâncărimi și usturime la acest nivel și nu în ultimul rând halena (respirație urât mirositoare). Cauzele gingivitei sunt diverse dar pe primul loc se află placa bacteriană. Netratarea gingivitei duce la apariția parodontozei.
Este boala parodontală ce afectează întregul sistem de susținere al dintelui: gingie, ligamente, os. Ca și în cazul gingivitei, cauza principală este placa bateriană (în special tartrul), la care se adaugă și factori favorizanți precum: fumatul, vârsta, etc. Elementele descriptive sunt: retragerea gingivală, resorbție osoasă, dezgolirea rădăcinii, și în final mobilitate dentară până la pierderea dinților.
În cazul gingivitei, tratamentul constă în realizarea igienizării profesionale în cabinet (detartraj, periaj, air flow), recomandarea unei ape de gură cu rol antiinflamator, educarea pacientului în vederea unui bune igienizari realizate acasă (periaj corect, folosirea aței dentare, a dușului bucal și a apei de gură). În timp relativ scurt, simptomele se reduc și gingivita dispare, însă trebuie menținută o igienă foarte bună în continuare.
Tratamentul parodontitei în funcție de gravitate, presupune:
- igienizare profesională cu tratament antiinflamator și anitibiotic, ajungându se până la chiuretaj radicular în câmp deschis;
- terapii laser de decontaminare a pungilor parodontale și biostimulari regenerării tisulare;
- imobilizari parodontale;
- adiții de os.
V-ați întrebat vreodată ce ar trebui să faceți pentru a vă îmbunătăți zâmbetul? Vă oferim o gamă largă de tratamente dentare, toate în funcție de nevoile dumneavoastră. Echipa noastră oferă servicii de înaltă calitate și personalizate pentru fiecare pacient.
Primul pas în decizia de a trata sau de a verifica sănătatea orală este consultația. În
Albirea dinților Redobândește-ți zâmbetul cu încredere. La noi beneficiezi de consultație GRATUITĂ pentru implanturi dentare. Programează-te
Albirea dinților Aparate ortodontice invizibile Prietenii, colegii de clasă sau clienții tăi nu vor observa nimic!
Estetică Dentară Permiteți-ne să vă ajutăm să vă recâștigați zâmbetul și încrederea în sine! Albirea cu
Protetică Dentară Protetica dentara este ramura stomatologiei care se ocupa cu reintregirea arcadelor dentare, in urma
Terapie Endodontică Endodonția este ramura stomatologiei care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor pulpei dentare,
Parodontită / Parodontoză Parodontologia este ramura stomatologiei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor
Profilaxie Dentară Este cea mai simplă și accesibilă metodă pentru prevenirea apariției și evoluției bolilor parodontale,
Chirurgie dentară Chirurgia dentară este specialitatea stomatologică care implică intervenții pentru extracția dinților, tratamentul infecțiilor orale